Dorința uluitoare a ministrului Lucian Bode! Echipa lui de suflet, marea rivală a lui Dinamo, chemată să inaugureze noul stadion din Șos. Ștefan cel Mare

Dorința uluitoare a ministrului Lucian Bode! Echipa lui de suflet, marea rivală a lui Dinamo, chemată să inaugureze noul stadion din Șos. Ștefan cel Mare
  • Publicat:

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode (48 de ani), își dorește ca Dinamo să își inaugureze noul stadion cu ocazia unui meci împotriva echipei sale de suflet, Universitatea Craiova.

Dorința uluitoare a ministrului Lucian Bode! Echipa lui de suflet, marea rivală a lui Dinamo, chemată să inaugureze noul stadion din Șos. Ștefan cel Mare

Ministrul Lucian Bode, care a prezentat detaliile noului stadion al lui Dinamo, își dorește ca primul meci pe care „câinii” îl vor juca pe această arenă să se dispute împotriva celor de la Universitatea Craiova. Politicianul nu s-a ferit să admită că este un fan al formației din Bănie încă din copilărie, cu toate că este originar din Județul Sălaj.

„Ne dorim şi sperăm să fie cel mai frumos stadion din România. Arhitectul a finalizat în urmă cu doar câteva zile proiectul şi am putut să prezentăm azi pentru prima oară macheta, această proiecţie 3D. Acum suntem în linie dreaptă pentru a înainta documentele către Guvern.

Urmează apoi Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, apoi licitaţia pentru demolare pentru că ne dorim ca în luna septembrie să înceapă lucrările de demolare.

Pentru inaugurare mi-aş dori un meci cu Craiova. Eu am mai spus că din 1984 ţin cu Universitatea Craiova. Ştiu că e atipic ca în Bucureşti un ardelean să ţină cu Universitatea, dar nu mai contează”, a declarat Lucian Bode, în cadrul galei care a marcat 75 de ani de la înființarea clubului Dinamo.

Gloriile din „Ștefan cel Mare”, resemnate total: „Nu mai este Dinamo al nostru!” | EXCLUSIV ProSport Live

Ministrul Lucian Bode a anunțat că își dorește o colaborare strânsă cu echipa de fotbal Dinamo

Lucian Bode militează pentru o apropiere între „câinii” din Liga 2 și Clubul Sportiv Dinamo, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

„Este important ca Dinamo să ajungă în acest an în Liga 1. Pentru că în cursul zilei de azi am avut o discuţie foarte bună cu unul dintre cei care s-au angajat să susţină financiar echipa de fotbal, cea care acum e în Liga a 2-a. I-am felicitat pentru rezultatul de aseară (n.r. 3-0 cu CSA Steaua). Iar în condiţiile în care vor reuşi să ajungă pe prima scenă a fotbalului românesc, ne-am angajat ca împreună cu cei din conducerea clubului să găsim soluţii pentru ca echipa care azi e în Liga a 3-a, adică echipa CS, să devină pepinieră pentru echipa Dinamo care sper eu că va evolua din acest an în Liga 1.

Noi avem academia de fotbal, avem echipa în Liga a 3-a… şi nu cred că e sănătos să avem șapte-opt echipe Dinamo. E foarte important să iasă din insolvenţă, să îşi rezolve problemele, şi mai târziu să asigurăm pepiniera clubului prin academia cde fotbal şi să fim parteneri în acest proiect Dinamo 2026 când sperăm noi să avem şi echipă de cupe europene şi stadion la cele mai înalte standarde”, a mai spus Lucian Bode, potrivit Digi Sport.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×